Îl sărut încet şi suav.
Ca şi cum timpul n-ar conta.
Limba mea se joacă cu a lui.
Degetele mele cu părul său.
Îl sărut.
Şi lumea se apropie,
se şterge diferenţa dintre noi
printre sunetele cadenţate,
umede,
ale întâlnirii noastre.
Îl sărut.
Şi nu există nici tăcere, nici sunet.
Nu stăm în întuneric
fiindcă ne luminează focul
trupurilor noastre înlănţuite
tăcut, alene, încet.
Se sfârşeşte distanţa şi nu există timp.
Doar sufletul meu,
sărutându-l pe al său -
deşi aievea suntem departe.
No hay comentarios:
Publicar un comentario